Martişoare /Cărţişoare 2014
Proiectul este initiat de ANPRO Cluj -Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba Română ,, Em. Petrescu", la invitaţia căreia a răspuns şi şcoala noastră prin activităţile Cercului de lectură cunoscut sub denumirea de ,,Lectură, cultură şi cuvânt" iniţiat în urmă cu trei ani şi care a avut rezultate foarte bune la nivel naţional. La Concursul Naţional Lecturiada elevilor 2013 desfăşurat la Cluj, elevele Alexandrescu Paula şi Stăvilă Adriana de la clasa a VII-a E s-au aflat printre cei zece finalişti la sectiunea ,,experienţe de lectură" în cadrul cercurilor de lectură.
Scopul Proiectului Mărţişoare/Cărţişoare este încurajarea lecturii elevilor, deprinderea cu lectura ,,de plăcere", înţelegerea mesajului textelor citite şi realizarea recenziei unei cărţi îndrăgite. La confecţionarea acestor mărţişoare/cărţişoare au participat elevii claselor a V-a C, a VIII-a A şi a VII-a E. Recenziile au fost însoţite de reprezentările grafice pline de armonie şi culoare. Toate mărţişoarele-cărţişoare au fost frumos rânduite într-o carte a lecturii care, cu siguranţă, va deveni mult mai voluminoasă în viitor. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect şi sper ca lectura unei cărţi să aibă de fiecare dată prospeţimea şi bucuria unui mărţişor purtat peste timp la pieptul şi în sufletul fiecăruia dintre noi.
Prof. coordonator, Georgeta Grivei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu